You just keep me hangin' on...

Un video care ar trebui sa schimbe multe puncte de vedere. Un video care ar trebui sa-i faca pe toti sa se lasa/sa nu se apuce de droguri.
Si o piesa pe masura : Lou Reed - Perfect Day.

Trailer-ul apartine filmului Trainspotting.

Si acum versuri:

Just a perfect day,
Drink Sangria in the park,
And then later, when it gets dark,
We go home.

Just a perfect day,
Feed animals in the zoo
Then later, a movie, too,
And then home.

Oh it's such a perfect day,
I'm glad I spent it with you.
Oh such a perfect day,
You just keep me hanging on,
You just keep me hanging on.

Just a perfect day,
Problems all left alone,
Weekenders on our own.
It's such fun.

Just a perfect day,
You made me forget myself.
I thought I was someone else,
Someone good.

Oh it's such a perfect day,
I'm glad I spent it with you.
Oh such a perfect day,
You just keep me hanging on,
You just keep me hanging on.

You're going to reap just what you sow,
You're going to reap just what you sow,
You're going to reap just what you sow,
You're goïng to reap just what you sow...

Despre verde, numai de bine.

Da, momentan ma aflu intr-o perioada de obsesie cromatica, cum imi place mie sa o numesc. De fapt, in termeni mai simpli, e doar o perioada de o saptamana-2-3, cel mult, in care ma obsedeaza o culoare.

Actualmente, culoarea verde.

Culoarea verde, pentru mine, nu e doar o simpla nuanta obsedanta care cu timpul va trece, ci e dintotdeauna culoarea mea preferata. De aceea m-am gandit ca merita un post special rezervat.

Verdele aduce a puritate.

Tot ce e verde e pur. E crud. E mic si neinsemnat. Si nou.

Verdele aduce a natura.

A miros de conifere si de iarba proaspata.

Verdele aduce a nou.

Chiar si cea mai mica particula dintr-un element oarecare se reinnoieste odata cu culoarea verde.

Verdele aduce a realistic.

A reimprospatare. A naturalete. A trezire. A renastere. A anotimp primavaratic. A frumusete.

Indiferent de starea in care ma aflu, cand privesc ceva verde ma destind. As vrea, de cele mai multe ori, sa traiesc pe un camp verde, cu iarba grasa, frumoasa si curata (si bineinteles verde), cu niste palcuri de copacei mici si floricele purpurii. Cativa prieteni buni, o muzica relaxanta pe fundal si soarele care rasare incet de dupa un deal. Doar de atat am nevoie ca sa ma simt fericita.

VERDE TUTUROR!

Complimentabil.

Cum sa incepi bine o zi proasta. Ideal de servit cat mai dimineata.
http://www.youareanidiot.org

Atat.
Ceau.

Am evadat.

Da, sunt reimprospatata. Chiar foarte.
Ma simt mai bine, si in acelasi timp, mai ciudat ca niciodata. Nu, nu am fugit nicaier, desi ma batea un gand fulgerator s-o fac. Poate saptamana viitoare imi voi face timp pentru o iesire in Vama.
Deocamdata, ma bucur de consecintele imbucuratoare ale evadarii mele. N-am fugit.
Dar am reusit ca timp de 3 zile sa ma deconectez de orice mijloc mass-media. Si sunt foarte fericita ca am facut-o. Nu mi-am mai aprins calculatorul (da, nici macar sa-mi verific mailbox-ul), mi-am inchis telefonul si am reusit sa termin de citit o carte buna pe care o incepusem de mult timp.
Refreshed.

Acum, ca sunt racorita de toate grijile pe care oricum nu le aveam... ma duc la ale mele sau probabil ma duc doar sa mai iau o gura de aer rece.

Voie buna.

Ce mare este trenul ala, mami!

Vreau sa plec. Imi aduc aminte ca prima oara cand am avut ideea asta eram foarte mica. Imi calculam mereu orele de trezire/culcare ale parintilor precum si orele in care ieseau la baie/bucatarie/balcon. Imi faceam planuri sa fug de acasa. Ma entuziasmam ca un copil rasfatat. Ca mai apoi sa-mi dau seama ca scara blocului nu e cel mai bun loc de a te ascunde cand fugi de acasa.

Intre timp, vremurile s-au schimbat.

Vreau sa plec. Da, vreau sa plec undeva, departe sau nu, undeva unde sa pot uita in voie de rutina zilnica. Macar pentru o zi. Stiu ca vreau asta.

Si mai stiu ca avem cu totii asemenea scapari, cand nu ne dorim decat atat: sa ne eliberam si sa fugim! Sa lasam in urma toate nimicurile neterminate si nerezolvate, ca, la intoarcere, sa le luam de unde au ramas, cu forte proaspete.

Vreau sa plec. Nu stiu nici unde, nici cum. Stiu in schimb de ce. Nu, nu ma aflu intr-o depresie sau ceva de genul asta si vreau sa fug de civilizatie, eventual singura, sa ma ascund si sa plang. In niciun caz.

S-a terminat vara.

S-a terminat intr-un mod nu tocmai placut, ci in ploaie. Vara a plecat in ploaie.

Si cum stateam si urmaream oamenii cum inotau neutinciosi in baltile de pe sosea, m-am gandit la urmatorul lucru: vara asta n-am fugit!
N-am fugit nicaieri incat sa uit de cele zilnice. Trebuia s-o fac acum, sufletul meu de copil ce tanjeste, pur si simplu nu mai poate astepta. Nu mai poate astepta vara viitoare! Nu mai poate astepta viitorul!

Vreau sa plec. Nu stiu insa daca o sa plec. Dar vreau. Cel putin e un inceput.

Maine am sa-mi intreb cativa prieteni daca vor sa ma acompanieze in mica mea evadare din cunoscut.

Asadar, ma duc sa-mi fac bagajul (strictul necesar...). Iar daca trec mai mult de 3 zile si niciun alt post nou nu apare aici, am evadat!

In evadare...

Nu apasa butonul rosu!

Inca de la varste fragede suntem invatati ce e bine si ce nu. Ce trebuie sa facem, cum anume, de ce, dar mai ales ce sa nu facem, cum anume, si bineinteles de ce. Toate acestea, ei bine, ne sunt servite involuntar (sau nu), indiferent de vointa noastra, si uneori chiar ajuta... Daaaar, toate acestea, fara un motiv.

Ni se spune "nu face aia!" dar nu ni se da si o oarecare explicatie de ce sa nu o facem. Pur si simplu nu face aia!

La fel ca si oricine, si eu de asemenea, am fost invatata sa nu fac anumite lucruri. Fara explicatii ulterioare, bineinteles.

Si, ca un copil curios ce ma aflu, tocmai pentru ca nu mi se explica de ce nu, vreau, cum este si normal, sa aflu singura. De aceea, toate lucrurile interzise, intotdeauna, vor fi tanjite. Poate din dorinta de a vedea ce e cu acel "nu" sau poate doar pentru ca nu exista un motiv concret care sa ne arate ca intr-adevar nu e bine.

Apoi vin mustrarile (uneori de constiinta, dar de cele mai multe ori din partea celorlalti) cum ca am facut ceva foarte, extrem, inegalabil de rau. Cand de fapt noi doar am incercat sa aflam de ce nu e bine.

Nu apasa butonul rosu!

Si daca totusi o fac ?! Explodeaza lumea si imprastie peste tot floricele de porumb si bomboane de ciocolata. Ce e atat de rau in asta ?!

Ce e atat de rau e ca nimeni nu isi da seama.

Apasa pe butonul rosu!

Ne vedem sambata ?

Nu.

De ce ?

Sau mai bine zis, de ce ma intreb ? De ce pun aceasta intrebare ? De ce "de ce?" ?

Pentru ca imi pasa. Pentru ca am nevoie de un motiv. Pentru ca am vrut intotdeauna sa stiu si acest lucru. De ce.

Ok astazi e sambata. "- Ne vedem sambata ? - Nu. Poate marti..." De ce ?

Au trecut 5 zile. Vreau sa ne vedem astazi! Ne vedem astazi! ... Ne vedem astazi ?

Nu.

Si acum restul.

E sambata, in sfarsit nu mai e cald. Dar cum niciodata nu e pe placul nostru, e innorat. Da, si ce ?

Poate ploua... Ar fi mult mai frumos!

Si daca nu... ?

Si daca nu... ce ?!

Ne vedem sambata ?

Nu.

PS. Multumesc George Gradinaru pentru fotografie.