poezii cu peronul pe partea dreapta

“Poezii cu peronul pe partea dreapta este defapt un volum de ganduri, unele spontane, dar nu neaparat fara logica, unele gandite indelung si altele, poate mai simplu, nascute doar din sentimente.
Poezii cu peronul pe partea dreapta este o proiectie a gandurilor mele si modului in care acestea s-au schimbat pe parcursul unui an, an in care versurile ce acum apar in carte au fost scrise”

Dap, a fost lansata. In maxim 3 zile o am si eu. Rau nu-mi pare ca n-am fost la lansare, am auzit ca traficul bucurestean a fost mai mult decat obositor perioada asta.








Mood: Oh no! Oh my! - Walk in the park
 

Domnisoara, acasa faci la fel ?

Suntem nesimtiti. Da' rau de tot. Nesimtiti ca dracu'. Nu ne pasa de nimic, si pe langa asta, mai suntem si egoisti. Nesimtiti!
Ciiiine, noi ?! Noi nu, noi suntem doar nepasatori. Asta nu se numeste "nesimtire", ci "instinct de conservare a bunului simt".
Pai cum altfel ? Oriunde merg si fac ceva gresit, intentionat sau nu, sau poate doar instinctual, aud urmatoarea replica: "Dar la tine acasa faci la fel? Iti zic eu, nu faci!"

Ok ok... Sa ramanem la intrebare numai. "Dar la tine acasa faci la fel?". Tonul vocii nici nu mai trebuie mentionat, trebuie sa fie unul aspru si ironic, cu tenta mistruitoare. Daca raspunzi "Da, fac la fel.", esti nesimtit. Daca nu raspunzi, esti tot nesimtit. Deci, ce ar trebui noi sa facem ?!
Stiiiiu, sa nu mai facem. Sa dam dovada de respect si sa aratam ca nu suntem atat de nesimtiti. Dar de ce ? Eu vreau sa fac mizerie, urat din partea mea, dar asta vreau. Eu vreau sa-mi asez picioarele pe scaunul din fata in microbuz. Iar cand soferul ma va intreba "Domnisoara, acasa la tine faci la fel?", eu ce-ar trebui sa-i raspund?! "Da, fac la fel si acasa." Neah, s-ar confirma chestia mai sus amintita.
Ei, si ce ?
Vreau eu sa ma simt bine si confortabil. Trantesc usa la magazin. Ei, si ce ?! Pun pariu ca dupa ce vanzatorul isi termina tura, face la fel.

Si ajungand la altele, cum ar fi sa iesi dezabracat pe strada? Am fi nesimtiti. Am fi acuzati ca instigam la anumite actiuni, nesimtite, si ele. Deci, am fi nesimtiti. Am dovedi ca nu avem pic de respect atat fata de noi, cat si fata de ceilalti. Ei, si ce ?
Lumea e proasta. Si mai mult de atat, e incuiata. Da' rau de tot. 

Nu demult, am iesit cu o buna prietena la un suc si o prajitura. Mie imi place sa ma joc cu paiul, cum am mai mentionat si intr-un alt post. Sorband eu asa, galant si elegant, patimas, din sticla de Cola ce se ridica maiestuoasa in fata mea, faceam asa-numitii "bulbuci" cu paiul. O duduie, undeva in spatele meu, rapusa de infernalul zgomot, s-a intorsc vijelios spre mine si ce crezi ca m-a intrebat?! Exact, "Acasa faci la fel la masa? Termina te rog".
Terminasem. Nu pentru ca asa a zis ea, ci pentru ca mi se terminase sucul.
La nici 5 minute dupa intamplare, ridic lingurita in mana si o infig in prajitura.
Si cum aveam multe de povestit cu acea prietena, vorbeam cu gura plina, deci vorbeam mancand. Deci plescaiam. Duduia, inevitabil, s-a intors iar la mine, cu aceeasi privire de repros, de data asta dandu-mi replica: "Domnisoara, dar te-am rugat frumos. Nu cred ca acasa plescai cand mananci." Si revenind la masa ei, mormai un "Mari nesimtiti, dom'le!"
Nesimtiti, de ce ? I-am incalcat eu vreo proprietate ? Nu am plescait pe locul ei de la masa ei si in farfuria ei. Nu exista o lege la intrarea in cafenea unde sa scrie "Va rugam nu plescaiti. Multumim de intelegere." Fiecare e liber sa faca ce vrea, atata timp cat traim intr-o tara democratica.
Si daca sunt nesimtita, ce ? E meritul meu. Cu avantaje, cu dezavantaje, eu sufar de pe urma lor, nu altu'.

Mari nesimtiti. Ei si daca tot suntem atat de nesimtiti si nici nu putem dezminti afirmatia, macar ar fi bine sa ne obisnuim cu ideea. Cum care idee ? Ideea ca suntem niste mari nesimtiti. 
Si cum ar trebui s-o facem ? Ei bine, asta nici eu nu stiu, poate ma mai gandesc pana la postul viitor sau poate ai tu vreo idee. (ah am uitat, ideile tale pentru mai tarziu caci serviciul de comment-uri imi este inaccesibil momentan - bug or something.) 
Cat despre duduie, tare mi-ar fi placut sa-i dau urmatoarea replica:
"Dar dvs de ce fumati in capul nostru? Acasa faceti la fel, fumati cand altu' mananca?"

Nesimtitilor! :)

Urban affair.

Ieri, am fost la cutreierat aiurea prin Constanta. Da, mare oras! Ca dimensiune... Mai ales daca iei fiecare straduta in parte. Pot sa zic ca toata ziua n-am facut altceva decat sa umblu prin soarele ambitios si caldura lesinanta, prin 3 sferturi de oras, aberand despre diverse (aberatii, fireste!) cu un prieten.

Si tare fain mai este orasul asta! Cum de nu mi-am dat seama pana acum ?!

Chiar daca, consider eu, sunt multe alte orase mai ~misto~ in tara asta, cu siguranta nu mi-ar placea sa stau in alta parte. Cel putin nu acum, in sezonul estival.

Deci, cum traversam Parcul Garii, m-am simtit (pentru prima data), aici in Constanta, ca in Bucuresti. Nu stiu de ce, poate agitatia specifica unei metropole era de vina. Sau poate doar aerul ala cald care te facea, vrei, nu vrei, sa iesi din casa intr-un parc. Si unde altundeva decat in Parcul Garii ?! Ai acolo tot ce-ti trebuie ca sa te simti ca-n capitala. Masini/ troleibuze/ autobuze care misuna neincetat, Gara fiind la o intersectie distantza, deci aglomeratie. Oameni de toate varstele, de la pubertate pana la varsta a treia, ciudati, batranei cumsecade, (Clubul Pensionarilor) si chiar si un santier in lucru plin de muncitori care te fluiera. (in cazul in care apartii sexului feminin, e ok. Mai grav e cand esti de partea opusa.)

Deci, cum sa nu te simti ca-n Bucuresti ?!

Orasul asta s-a schimbat. In unele locuri in bine, in altele in rau si in altele in si mai rau. Dar ne-am obisnuit cu el si cu siguranta o vom face si de data asta. In fiecare structura din el exista parca cate o amintire. O amintire ce ma va lega mereu de acest oras.

Intr-o buna si, recunosc, asteptata zi, voi pleca de aici, la facultate. Sigur imi va fi dor. De tot ce contine el. Fiecare banca din fiecare parc poarta parca o alta amintire. Si chiar si la indiferentza mea, nu pot ramane indiferenta, macar pentru o fractiune de secunda.

Orasul asta e special. Intotdeauna va avea ceva special.

O zi perfecta.

Cum toate posturile mele s-ar putea sa para destul de puerile si neinteresante, m-am gandit sa mai postez si astazi ceva care sa intre la aceasta categorie.
Ideea de "perfect" nu exista. Stim cu totii asta, dar nu ne place s-o recunoastem. Ne place sa credem ca putem atinge perfectiunea, care de fapt, nu exista.
Ce am sa scriu in continuare nu ma prezinta pe mine, sau pe tine, in rolul principal. Ci poate pe romanul clasic contemporan (suna straniu..), crescut la oras, care a invatat de mic cum e cu toata treaba asta de mascarici urban.
Si cum niciun lucru nu poate exista armonios fara o extrema, bineinteles ca si perfectiunea o are pe'a ei: s-o numim simplu imperfectiune. Undeva intre perfectiune si imperfectiune, se afla normalul. Banalul. Obisnuitul. Or whatever. Si hai sa vedem un prototip de zi obisnuita din viata mascariciului urban:

Ziua obisnuita.
1. Dimineata zilei obisnuite.
Te trezesti foarte tarziu. Tragi adanc aer in piept. Te ineci cu fumul de la centrala, si tusesti de la mirosul de aer infect si poluat al peisajului urban. Deschizi mai mult geamul si primul sunet pe care il auzi provine de la motorul daciei vecinului tau de deasupra, care nu te lasa sa dormi si care noapte de noapte bocane si ciocane in podea pe ritmuri de manele. Te uiti la ceas. Nu-ti vine sa crezi cat e de tarziu. Dar, nu te mai miri, nu e prima oara. Acum te gandesti la ce mai ai de facut si astazi, unde trebuie sa mai fii, cu cine trebuie sa te mai vezi, ce rol trebuie sa mai joci. Da, e o alta zi obisnuita. Din nou.
2. Dup-amiaza zilei obisnuite.
Mananci in graba chipsurile care au mai ramas de seara trecuta. Te imbraci rapid si cu grija, ca nu cumva sa fii etichetat gresit, ca intotdeauna dealtfel. Si iesi afara. Te izbeste duhoarea molesitoare de primavara prafuita. Ridici capul sus si cobori pe strada. Mergi pe aceeasi strada, pe acelasi drum, strabati aceeasi cale, te indrepti spre acelasi loc: metroul. In cale nu-ti ies decat aceeasi oameni cu aceleasi expresii plictisite si amortite pe fatza. Nimic nu e nou. Nimic nu s-a schimbat. E acelasi oras. Esti inca acelasi om.
O masina te claxoneaza. Iar ai traversat neregulamentar. Ajungi la statia de metrou. Acolo oamenii alearga frenetic si bezmetic sa prinda cate un loc in metrouri. Ai vrea si tu sa te grabesti, dar ceva in tine nu poate. Urci in acelasi metrou murdar de ani. Nu stai jos, pentru ca din nou nu ai fost indeajuns de rapid. Te bucuri insa de inghesuiala plina de mirosuri ciudate si de respiratiile acelorasi oameni. Cobori din metrou. Te opresti un moment si te zgaiesti la graf-ul dat in coltul zidului. Ceva acolo iti transmite un mesaj evident. Dar nu conteaza. Iesi din subteran. Blocuri imense si prafuite te saluta. La capatul strazii, acelasi cersetor iti implora mila. Ii lasi doi banuti, ca in fiecare zi. Da, ai facut o fapta buna, si astazi. Probabil singura fapta buna pe care o mai faci. Brusc, iti amintesti ce cauti tu defapt in multime. Te indrepti grabit spre scoala.
Stii ca urmeaza 6 ore in care ai fi sperat sa mai inveti cate ceva, dar de care esti ferm convins ca n-are sa fie asa. Trec 6 ore plictisitare si aberante. Iesi cu aceiasi prieteni pe care-i sti de ani buni in acelasi pub. Comanzi acelasi fel de mancare. Bei aceeasi bautura. Vorbesti aceeasi vorba. Vezi aceeasi oameni. Esti in acelasi element.
Totul e la fel cum era si ieri si cum speri sa nu fie si maine.
3. Seara zilei obisnuite.
Se face seara. Iesi din nou pe sosea. Meditezi la ritmul alert al acelui sfarsit de zi obisnuita. N-ai realizat nimic nici astazi. Nu e nimic. E normal. Te indrepti spre casa. In drum te mai opresti la vreun magazin, tanjesti dupa ceva ca un copil dupa o jucarie noua, dar te retragi incet.
Ajungi acasa. Aprinzi televizorul si urmaresti ultimele reclame difuzate. Nici nu mai tii minte de cand n-ai mai vizionat un film bun. Te gandesti apoi la viata prospera a altor oameni. "Cum ar fi de-as trai ca ei?" te intrebi. Dar te trezesti imediat. Aprinzi calculatorul. Iti verifici mailbox-ul. Nimeni nu ti-a scris. Nici ca te asteptai la ceva. Iti indesi castile pe urechi si dai drumul la muzica, singura prietena care te mai intelege. Nu adormi, pt ca stii ca ti-e greu sa te trezesti.

[de astfel de zile obisnuite avem parte cu totii. mai mult sau mai putin diferit]
Ziua perfecta.
1. Dimineata zilei perfecte.
Te trezesti mai devreme ca niciodata. Tragi adanc aer in piept si simti o revigorare trupeasca si nu numai. Deschizi geamul mai mult si primul sunet pe care-l auzi e ciripitul vesel al unor pasarele indragostite de viata. Nici nu te uiti la ceas. Azi nu te gandesti la nimic. Nici la ce mai ai de facut, nici la cu cine trebuie sa te mai vezi. azi nu ai nicio obligatie personala. Da, azi e o zi perfecta.
2. Dup-amiaza zilei perfecte.
Nu mananci nimic. Te imbraci incet si dezordonat. Si iesi afara. Razele unui soare maiestuos te lovesc direct in fatza. E placut. Cobori pe strada. Astazi nu mai vrei sa mergi pe acelasi drum, pe aceeasi strada, aceeasi cale, spre acelasi loc.
Te indrepti spre bulevard. Vezi oameni fara griji, bunicute cu nepoteii lor si batranei ce-si plimba cainii. Azi ceva e nou. Ceva s-a schimbat. E acelasi oras, dar tu nu mai esti acelasi om.
Ajungi insa la capatul strazii unde te asteapta acelasi cersetor care iti implora mila. Nu-i mai pui aceiasi 2 banuti, ci iti golesti jumatate din portofel, stiind ca e agoniseala ta pe o luna. Ai facut o fapta mai buna. Probabil cea mai buna dintre toate in ultima vreme. Brusc, iti amintesti ce cauti tu din nou in multime. Dar nu te mai indrepti spre scoala. Astazi nu ai chef. Te duci insa spre parc. Stii ca urmeaza 6 ore de stat intins pe iarba, de privit la nori si de ascultat povestile unor oameni trecuti de varsta a treia despre politica si vreme.
Trec 6 ore linistite si perfecte. Nu mai iesi cu aceiasi prieteni pe care-i sti de ani buni, in acelasi pub. Te duci pe o terasa. Nu mai comanzi acelasi fel de mancare. Nu mai bei aceeasi bautura. Nu mai vorbesti aceeasi vorba, si nici nu mai vezi aceeasi oameni, esti intr-un alt element. Nimic nu mai e la fel cum era ieri si speri ca si maine sa fie la fel.
3. Seara zilei perfecte.
Se face seara. Iesi din nou pe aceeasi sosea. Meditezi la ritmul alert al acelui sfarsit de zi perfecta. Te asezi pe o balustrada si privesti la fetzele oamenilor pline de griji. Te intrebi de ce-or fi atat de necajiti. Viata e frumoasa. Te gandesti ca in sfarsit azi ai realizat ceva. Astazi e ceva important.
Te indrepti spre casa. Ajuns in scara blocului, vecinul manelist iti marturiseste cat de misto a fost ultimul concert al trupei tale preferate, si cat de bine canti tu la chitara. Zambesti. Intri in casa. Nu aprinzi televizorul. Nici calculatorul.
Azi nu te intereseaza ultimele reclame, nici mailboxul. Azi nu te mai gandesti la viata prospera a nimanui. Astazi contezi doar tu. Te intinzi pe podea, cu lumina aprinsa., fara sa te gandesti la nimic. Becul se arde. Te amuza. Azi a fost ceva special.

A se lua in considerare: aceste povestiri sunt prototipuri.