De Craciun, fii mai bun!

Fii adevarat!
Zambeste mai mult
Comunica cu cei din jur
Ajuta
Fii acolo atunci cand trebuie
Daruieste
Primeste
Simte

Imi pare rau ca nu mai am timp sa scriu, ocupata zilele astea. Las' ca ma revansez, promit!
si gata ca suna a slogan de ProTv :))





Sarbatori fericite, un Mos Craciun cat mai darnic si toate cele!

Wanna buy a life ?

Mi-am dat seama cat de complexati pot fi unii oameni. Si nu, nu e vorba de mine. Mi-am dat seama ce viata grea duc acestia, in ciuda aparentelor si imaginii pe care se mandresc sa le afiseze. Mi-am mai dat seama si ca, in ciuda atitudinii de "nu-mi pasa", se zbat ca pestii pe uscat (banala comparatie, da, stiu), facand tot posibilul sa realizeze anumite lucruri, nu pentru ei, ci pentru ochiu' celorlalti, doar pentru a cladi acea imagine, cat mai solid posibil, putandu-se ascunde in voie in spatele ei.
Pentru unii dintre voi, aceasta situatie e posibil sa para ridicola, pentru altii penibila iar pentru cei mai multi, puerila.

Mie mi se pare grav. De ce zic asta ? Pentru ca majoritatea oamenilor care sunt asa, nu sunt din vina lor. Nu asa au dorit sa fie, ci asa au ajuns in urma unor actiuni, care da, au depins de ei. Poate doar aici a fost vina lor. Poate unora le pare rau. Poate cativa si regreta.

~ Dar hei... cumva incerc sa le iau apararea ?! Nu sunt un avocat, si nici nu-mi doresc asta. Nu vreau asta. De fapt nu vreau sa iau apararea nimanui, mai ales a unei mese de oameni. Deci nu asta. ~

Dar poate multora nu le pasa. Poate celor mai multi... chiar le place. La aceasta categorie, nu mai iau apararea. Aici imi intru in celalalt rol: cel al judecatorului. Pffff, vorbesc prostii. :))

Nu, ramane sa deduci tu ce vrei, I'm off by now.

Nu inainte sa zic si urmatoarea:
GET A LIFE. or else, buy one.





PS: Fotografia nu reprezinta in niciun fel continutul acestui articol.

Complimentabil.

Cum sa incepi bine o zi proasta. Ideal de servit cat mai dimineata.
http://www.youareanidiot.org

Atat.
Ceau.

Nu apasa butonul rosu!

Inca de la varste fragede suntem invatati ce e bine si ce nu. Ce trebuie sa facem, cum anume, de ce, dar mai ales ce sa nu facem, cum anume, si bineinteles de ce. Toate acestea, ei bine, ne sunt servite involuntar (sau nu), indiferent de vointa noastra, si uneori chiar ajuta... Daaaar, toate acestea, fara un motiv.

Ni se spune "nu face aia!" dar nu ni se da si o oarecare explicatie de ce sa nu o facem. Pur si simplu nu face aia!

La fel ca si oricine, si eu de asemenea, am fost invatata sa nu fac anumite lucruri. Fara explicatii ulterioare, bineinteles.

Si, ca un copil curios ce ma aflu, tocmai pentru ca nu mi se explica de ce nu, vreau, cum este si normal, sa aflu singura. De aceea, toate lucrurile interzise, intotdeauna, vor fi tanjite. Poate din dorinta de a vedea ce e cu acel "nu" sau poate doar pentru ca nu exista un motiv concret care sa ne arate ca intr-adevar nu e bine.

Apoi vin mustrarile (uneori de constiinta, dar de cele mai multe ori din partea celorlalti) cum ca am facut ceva foarte, extrem, inegalabil de rau. Cand de fapt noi doar am incercat sa aflam de ce nu e bine.

Nu apasa butonul rosu!

Si daca totusi o fac ?! Explodeaza lumea si imprastie peste tot floricele de porumb si bomboane de ciocolata. Ce e atat de rau in asta ?!

Ce e atat de rau e ca nimeni nu isi da seama.

Apasa pe butonul rosu!

Timpul trece ?!

Timpul trece.

Noi suntem victimele timpului.

Da, adevarat. Dar si timpul este victima noastra. Pai cum ?! Pai uite asa. Timpul ne omoara. Dar, undeva de cealalta parte, noi omoram timpul. Fie ca e vorba de timpul nostru sau de al altcuiva, il omoram.

Nu v-as spune toate aceste shituri daca n-as fi ferm convins ca aveti parte de ele.

Adica... legea e chiar foarte simpla. Stam degeaba, pierdem vremea aiurea, si acuzam pe altii ca ne plictisim. Pai la asa o atitudine, avem si pretentia de a nu ne plictisi ?! Si astfel facem anumite lucruri care, speram noi, ne vor scoate din starea oarecum molesitoare de plictiseala. Bineinteles lucruri care ucid timpul.

Timpul trece. Mai e nevoie sa-l mai fortam si noi ?

Va veni o vreme (da... va veni!) cand n-o sa mai avem timp. Exact, o sa tanjim dupa timpul pe care l-am pierdut. Si o sa ne cam para rau si chiar o sa regretam ca am pierdut timpul intr-o asemenea masura. O sa ne dam seama ca n-am realizat nimic.

Vom avea nevoie de timp!

Dar ce zic eu... Eu, care nu pierd nicio ocazie de a ma plictisi. Nicio ocazie de a pierde timpul foarte aiurea.

Timpul trece.

O zi perfecta.

Cum toate posturile mele s-ar putea sa para destul de puerile si neinteresante, m-am gandit sa mai postez si astazi ceva care sa intre la aceasta categorie.
Ideea de "perfect" nu exista. Stim cu totii asta, dar nu ne place s-o recunoastem. Ne place sa credem ca putem atinge perfectiunea, care de fapt, nu exista.
Ce am sa scriu in continuare nu ma prezinta pe mine, sau pe tine, in rolul principal. Ci poate pe romanul clasic contemporan (suna straniu..), crescut la oras, care a invatat de mic cum e cu toata treaba asta de mascarici urban.
Si cum niciun lucru nu poate exista armonios fara o extrema, bineinteles ca si perfectiunea o are pe'a ei: s-o numim simplu imperfectiune. Undeva intre perfectiune si imperfectiune, se afla normalul. Banalul. Obisnuitul. Or whatever. Si hai sa vedem un prototip de zi obisnuita din viata mascariciului urban:

Ziua obisnuita.
1. Dimineata zilei obisnuite.
Te trezesti foarte tarziu. Tragi adanc aer in piept. Te ineci cu fumul de la centrala, si tusesti de la mirosul de aer infect si poluat al peisajului urban. Deschizi mai mult geamul si primul sunet pe care il auzi provine de la motorul daciei vecinului tau de deasupra, care nu te lasa sa dormi si care noapte de noapte bocane si ciocane in podea pe ritmuri de manele. Te uiti la ceas. Nu-ti vine sa crezi cat e de tarziu. Dar, nu te mai miri, nu e prima oara. Acum te gandesti la ce mai ai de facut si astazi, unde trebuie sa mai fii, cu cine trebuie sa te mai vezi, ce rol trebuie sa mai joci. Da, e o alta zi obisnuita. Din nou.
2. Dup-amiaza zilei obisnuite.
Mananci in graba chipsurile care au mai ramas de seara trecuta. Te imbraci rapid si cu grija, ca nu cumva sa fii etichetat gresit, ca intotdeauna dealtfel. Si iesi afara. Te izbeste duhoarea molesitoare de primavara prafuita. Ridici capul sus si cobori pe strada. Mergi pe aceeasi strada, pe acelasi drum, strabati aceeasi cale, te indrepti spre acelasi loc: metroul. In cale nu-ti ies decat aceeasi oameni cu aceleasi expresii plictisite si amortite pe fatza. Nimic nu e nou. Nimic nu s-a schimbat. E acelasi oras. Esti inca acelasi om.
O masina te claxoneaza. Iar ai traversat neregulamentar. Ajungi la statia de metrou. Acolo oamenii alearga frenetic si bezmetic sa prinda cate un loc in metrouri. Ai vrea si tu sa te grabesti, dar ceva in tine nu poate. Urci in acelasi metrou murdar de ani. Nu stai jos, pentru ca din nou nu ai fost indeajuns de rapid. Te bucuri insa de inghesuiala plina de mirosuri ciudate si de respiratiile acelorasi oameni. Cobori din metrou. Te opresti un moment si te zgaiesti la graf-ul dat in coltul zidului. Ceva acolo iti transmite un mesaj evident. Dar nu conteaza. Iesi din subteran. Blocuri imense si prafuite te saluta. La capatul strazii, acelasi cersetor iti implora mila. Ii lasi doi banuti, ca in fiecare zi. Da, ai facut o fapta buna, si astazi. Probabil singura fapta buna pe care o mai faci. Brusc, iti amintesti ce cauti tu defapt in multime. Te indrepti grabit spre scoala.
Stii ca urmeaza 6 ore in care ai fi sperat sa mai inveti cate ceva, dar de care esti ferm convins ca n-are sa fie asa. Trec 6 ore plictisitare si aberante. Iesi cu aceiasi prieteni pe care-i sti de ani buni in acelasi pub. Comanzi acelasi fel de mancare. Bei aceeasi bautura. Vorbesti aceeasi vorba. Vezi aceeasi oameni. Esti in acelasi element.
Totul e la fel cum era si ieri si cum speri sa nu fie si maine.
3. Seara zilei obisnuite.
Se face seara. Iesi din nou pe sosea. Meditezi la ritmul alert al acelui sfarsit de zi obisnuita. N-ai realizat nimic nici astazi. Nu e nimic. E normal. Te indrepti spre casa. In drum te mai opresti la vreun magazin, tanjesti dupa ceva ca un copil dupa o jucarie noua, dar te retragi incet.
Ajungi acasa. Aprinzi televizorul si urmaresti ultimele reclame difuzate. Nici nu mai tii minte de cand n-ai mai vizionat un film bun. Te gandesti apoi la viata prospera a altor oameni. "Cum ar fi de-as trai ca ei?" te intrebi. Dar te trezesti imediat. Aprinzi calculatorul. Iti verifici mailbox-ul. Nimeni nu ti-a scris. Nici ca te asteptai la ceva. Iti indesi castile pe urechi si dai drumul la muzica, singura prietena care te mai intelege. Nu adormi, pt ca stii ca ti-e greu sa te trezesti.

[de astfel de zile obisnuite avem parte cu totii. mai mult sau mai putin diferit]
Ziua perfecta.
1. Dimineata zilei perfecte.
Te trezesti mai devreme ca niciodata. Tragi adanc aer in piept si simti o revigorare trupeasca si nu numai. Deschizi geamul mai mult si primul sunet pe care-l auzi e ciripitul vesel al unor pasarele indragostite de viata. Nici nu te uiti la ceas. Azi nu te gandesti la nimic. Nici la ce mai ai de facut, nici la cu cine trebuie sa te mai vezi. azi nu ai nicio obligatie personala. Da, azi e o zi perfecta.
2. Dup-amiaza zilei perfecte.
Nu mananci nimic. Te imbraci incet si dezordonat. Si iesi afara. Razele unui soare maiestuos te lovesc direct in fatza. E placut. Cobori pe strada. Astazi nu mai vrei sa mergi pe acelasi drum, pe aceeasi strada, aceeasi cale, spre acelasi loc.
Te indrepti spre bulevard. Vezi oameni fara griji, bunicute cu nepoteii lor si batranei ce-si plimba cainii. Azi ceva e nou. Ceva s-a schimbat. E acelasi oras, dar tu nu mai esti acelasi om.
Ajungi insa la capatul strazii unde te asteapta acelasi cersetor care iti implora mila. Nu-i mai pui aceiasi 2 banuti, ci iti golesti jumatate din portofel, stiind ca e agoniseala ta pe o luna. Ai facut o fapta mai buna. Probabil cea mai buna dintre toate in ultima vreme. Brusc, iti amintesti ce cauti tu din nou in multime. Dar nu te mai indrepti spre scoala. Astazi nu ai chef. Te duci insa spre parc. Stii ca urmeaza 6 ore de stat intins pe iarba, de privit la nori si de ascultat povestile unor oameni trecuti de varsta a treia despre politica si vreme.
Trec 6 ore linistite si perfecte. Nu mai iesi cu aceiasi prieteni pe care-i sti de ani buni, in acelasi pub. Te duci pe o terasa. Nu mai comanzi acelasi fel de mancare. Nu mai bei aceeasi bautura. Nu mai vorbesti aceeasi vorba, si nici nu mai vezi aceeasi oameni, esti intr-un alt element. Nimic nu mai e la fel cum era ieri si speri ca si maine sa fie la fel.
3. Seara zilei perfecte.
Se face seara. Iesi din nou pe aceeasi sosea. Meditezi la ritmul alert al acelui sfarsit de zi perfecta. Te asezi pe o balustrada si privesti la fetzele oamenilor pline de griji. Te intrebi de ce-or fi atat de necajiti. Viata e frumoasa. Te gandesti ca in sfarsit azi ai realizat ceva. Astazi e ceva important.
Te indrepti spre casa. Ajuns in scara blocului, vecinul manelist iti marturiseste cat de misto a fost ultimul concert al trupei tale preferate, si cat de bine canti tu la chitara. Zambesti. Intri in casa. Nu aprinzi televizorul. Nici calculatorul.
Azi nu te intereseaza ultimele reclame, nici mailboxul. Azi nu te mai gandesti la viata prospera a nimanui. Astazi contezi doar tu. Te intinzi pe podea, cu lumina aprinsa., fara sa te gandesti la nimic. Becul se arde. Te amuza. Azi a fost ceva special.

A se lua in considerare: aceste povestiri sunt prototipuri.

Elemente surpriza. Oare ?!

Azi mi-a venit in cap o intrebare ridicola: de ce suntem atat de prosti ? Intrebare care, de regula, mi-am mai pus-o de nenumarate ori.
Tin sa mentionez ca in urmatoarele randuri ma voi referi strict la ceea ce vad eu, deci la mediul meu. Ceea ce nu inseamna ca oricine, de oriunde altundeva, ar reprezenta o exceptie.
Noi suntem prosti.
Si cand spun "prost" nu ma refer la scoala, sau la cultura generala, sau la cultura muzicala sau whatever. nicidecum. Suntem prosti prin simplul fapt ca deseori facem lucruri pe care nu stim de ce le facem. Spunem lucruri pe care nu stim de ce anume le spunem. Luam decizii proaste chiar si atunci cand avem la dispozitie atat timp, cat si situatii convenabile. Si spun "noi" pentru ca nu, nu vreau sa incerc sa ma exclud. Da, in conditiile acestea, sunt un om prost. Dar macar eu recunosc. Si cineva spunea odata "Si ca sa-ti dai seama ca esti prost iti trebuie putina minte". Si mare dreptate avea! Dar bun, sa lasam asta.
Hai sa luam cateva exemple de prostie dintr-o sfera mult cunoscuta noua: HI5-ul. Primul mare semn este ca Hi5-ul a devenit, de ceva vreme, locul pentru dating a multor persoane. Oriunde te uiti, vezi copilasi pe care taticu ii rasfata si care pierd timpul prin cluburi selecte cu multa bautura aleasa si fetitze (sau baietei, nu discriminam!) . Dar ideea asta a fost dezbatuta in alt blog entry, si nu mai reluam.
Revenind... Commenturile de pe Hi5 au devenit infecte. Nu ele cat cei care le scriu. Clasicul "nice pic" e foarte demodat. Chiar depasit. Cata minte sa ai sa dai astfel de comment la o poza?! Daca doar atata lucru iti transmite tie o poza, inseamna ca spiritul tau critic e la pamant.
Tot la fel de des intalnit e si commentul oarecum cu alura comunista gen "emo" sau "cool" sau "hippie" sau "heavy!" sau.. sau.. sau.. Adica, de ce sa dai un comment format dintr-un cuvant care nici macar nu e cuvant ? "emo". Chiar atat de superficiali am ajuns incat sa etichetam pe oricine dupa un tricou sau dupa o freza ? Adica vrei sa-i pui elegant o eticheta, si sa-l pui frumos in raft, ca sa stii de unde sa-l iei ? Patetic.. Dar ok, iar deviam. Ceva cu adevarat stresant, cu privire la commenturile la poze, sunt acele mesaje "nice pic, bla bla... te astept cu un comment si pe la mine". Mai oamenilor, get a life! Commenturile, ca si nr de vizitatori, pe Hi5 nu sunt totul. Imi pare rau ca va stric lumea si ca va cobor de pe norisorul vostru dar... noi cu totii avem o viata! Traiti-o!
Si, apropo de asta, ar fi multe de zis.
Alta mare problema e cu pozele de pe hi5. Frustratele care-si pun poze cu sani, fund, si alte parti ale corpului dezgolite. Mai grav e cand si le pun ca primary photo. Adica, in locul unde ar trebui sa fie poza cu fatza, noi vedem o poza cu un fund. Dragutz... Mai nou, chestia e valabila si la baieti. Traim intr-o tara foarte ciudata. Mai rau e cand nu-ti dai seama pe parcurs si observi asta dintr-o data.
Ah era sa uit... mai nou, tot pe HI5, am mai obervat ceva care de ceva timp ma calca pe nervi. Mesajele spamuri, cunoscute si ca mass-uri. Totul a inceput cu ideea oarecum tampita a unora care si-au dat seama ca pot folosi serviciul "Scraps" pentru a anunta ceilalti useri ce poze si-au mai pus, ce update-uri au mai facut etc. Si au inceput cu invazia mass-urilor. Asta pe de-o parte. Pe de cealalta parte, vin cei care vor sa fie scutiti de mass-uri si lanseaza campanii anti. De aici primim mesaje in cantitati industriale in casuta de inbox, astfel ca noi nu mai stim daca cineva ne scrie noua personal sau doar trimite un spam de rahat. ( ca o paranteza, pentru cei stresati, incercati block user, ai nevoie numai de rabdare ;) )
Ca o concluzie, pentru ca vreau sa inchei, am ceva de vazut la TV si deja am pierdut, Suntem Prosti! Adica dupa cum bine puteti observa, multi dintre cei care au prioritatea la Internet n-ar trebui s-o aiba. Sunteti prosti pentru ca nu stiti de ce faceti asta. Nu stiti cu ce va ajuta sa trimiteti un mesaj idiot sau un comment inutil. Pentru ca, sa nu credeti ca pe mine, sau pe X, sau pe Y, ne-ar interesa in vreun fel ce credeti voi despre poza asta. Nu frate, nu ma intereseaza. Nu-mi pasa. N-am nevoie de parerea ta. Daca tie o poza ti se pare emo, nestiind bineinteles ce inseamna emo, si simti nevoia s-o spui, spune-o. Dar spune-o pentru tine. Pentru ca pe mine n-ai sa ma schimbi oricum.Dar am deviat de la subiect destul.
....


Pentru moment, ma intorc la ale mele. Si atat de bine ma simt cand maine dimineata am sa-mi vad mesaje cu "ce blog entry de prost gust". Hai, Voie Buna.