Rafturi.

(Nu ma intreba de ce am pus acest titlu.)

Inca o zi normala, inca o frustrare :)).

Astazi de dimineata, stateam si imi savuram paharul de Coca-Cola in fata monitorului, verificandu-mi mail-ul.

Da, chestia cu verificarea mail-ului a devenit o boala. Si tocmai imi stergeam mesajele spam-uri (care reprezinta 60%, daca nu mai mult, din nr. total de mesaje primite pe mail de un om conectat activ la Internet), cand vad un mesaj de la un vechi prieten, de care nu mai aflasem nimic in ultimul an si aproape ca il uitasem.

Initial, pentru o fractiune de secunda, am vrut sa sterg mail-ul, nick-ul nu-mi mai suna deloc cunoscut, deci spam! Ceva m-a indemnat totusi sa deschid mesajul. A fost ceva destul de strange, avand in vedere ca, timp in care citeam continutul, care era destul de pompos, nu-mi dadusem seama cine e expeditorul, desi tot ce scria acolo imi era foarte familiar. Spre finalul mesajului, vad niste nume foarte cunoscute, iar la semnatura, vad si numele lui. Si nu mica mi-a fost uimirea!

Aflasem asadar ca a iesit cu bine la BAC si ca se va muta in Bucuresti, student la Teatru. :).

Dar defapt nu asta e esenta acestui entry. Nu vreau sa va incarc memoria cu intamplarile mele stupide. Ideea e alta. De la evenimentul (da, pot sa-l numesc si asa!) de azi-dimineata, mi-a venit in cap o alta teorie:

Cat de usor uitam oamenii cu care nu mai tinem legatura!
De ce ?

Pentru ca noi oamenii suntem intr-o continua si ascendenta schimbare. Pe mine personal nu ma intereseaza acest lucru, am trait intotdeauna intr-un singur interval de timp: prezentul. (cred ca am sa postez un entry despre chestia asta) Dar stiu ca sunt multi aceia care nu pot s-o faca.



Revenind... Da, uitam oamenii cu care nu mai tinem legatura. Conform si zicalei "Ochii care nu se vad, se uita". Bolnava zicala!
De ce zic asta ?! E un paradox. Un om cu care nu te vezi o perioada, nu e uitat. Nu-l uiti pe el, ci uiti de el. E o anumita diferenta. O diferenta de esenta.

Ah damn. Iar nu mai am timp sa scriu.

Raman insa la o intrebare, oricine care crede ca imi poate da un raspuns, sa o faca.

De ce unii oameni de care uitam, sunt adesea oameni care au fost candva indispensabili (eu un cuvant cam pretentios) pentru noi ?