Friday, August 31

Cand mi-e sila...


Mi-e sila ca nu pot. Mi-e sila.
Mi-e sila cand nu mai am nimic de spus. Mi-e sila.
Mi-e sila cand nu cred in nimeni. Mi-e sila.
Mi-e sila ca trebuie. Mi-e sila.
Mi-e sila ca nu stiu ce zic. Mi-e sila.
Mi-e sila ca nu sunt atenta. Mi-e sila.
Mi-e sila ca nu imi pasa. Mi-e sila.
Mi-e sila cand e greu. Mi-e sila.
Mi-e sila cand nu sunt in stare. Mi-e sila.
Mi-e sila cand totul se naruie. Mi-e sila.
Mi-e sila cand nu fac nimic. Mi-e sila.
Mi-e sila cand tac. Mi-e sila.
Mi-e sila cand privesc in gol. Mi-e sila.
Mi-e sila cand imi aud ecoul. Mi-e sila.
Mi-e sila cand nu stiu. Mi-e sila.
Mi-e sila cand ma gandesc ca as fi putut. Mi-e sila.
Mi-e sila cand regret. Mi-e sila.
Mi-e sila cand spun lucrurilor pe nume. Mi-e sila.
Mi-e sila cand nu am motive. Mi-e sila.
Mi-e sila cand urasc. Mi-e sila.
Mi-e sila cand nu am habar de ce se intampla. Mi-e sila.
Mi-e sila cand nu am. Mi-e sila.
Mi-e sila cand nu incerc. Mi-e sila.
Mi-e sila cand imi e lene. Mi-e sila.
Mi-e sila ca nu vreau. Mi-e sila.
Mi-e sila ca sunt indiferenta. Mi-e sila.
Mi-e sila ca nu observ. Mi-e sila.
Mi-e sila ca nu sunt. Mi-e sila.




Cu toate aceste afirmatii contradictorii, imi place cand mi-e sila.

Thursday, August 30

Tu ai cativa prieteni buni, niste vecini cumsecade si multi cunoscuti.


Despre prietenie. Despre prietenie in general se pot spune mii si mii de lucruri. Toate false. Sau paradoxuri, sau clisee. Ca daca faci asa sau asa, inseamna ca esti un prieten bun. Daca faci contrariul, inseamna bineinteles, contrariul in a fi prieten bun. Exista chiar si teste psihologice care demonstreaza cat de "prieten" esti.

Toate astea... pentru ce ?

Pentru nimic. Exact.

Eu nu am nevoie de cineva/ceva (teste, clisee, proverbe, zicale, media) ca sa-mi arate cat de buna prietena pot fi. Pana la urma, si prietenia, ca si orice alt lucru, e superficiala. O prietenie nu tine o viata, dar poate insemna cat una. Si daca stau bine si ma gandesc... nu am mai mult de 10 prieteni (intr-adevar) buni. Prieteni carora as putea sa le multumesc oricand doar pentru simplul fapt ca sunt acolo. Mereu.

Intr-o alta ordine de idei, pentru mine, prietenii ar putea fi catalogati astfel:


1. Prietenii de-o viata (sau aproape). Sunt acei oameni pe care ii cunosc de mica. Am crescut si copilarit impreuna, am impartasit primele secrete si chiar ne-am maturizat (intr-un fel sau altul) tot impreuna. Acestia sunt prietenii pe care simti ca te poti baza oricand, la orice ora din zi sau noapte, absolut cu orice.


2. Prietenii actuali (cei cu care iesi etc.). Sunt acei oameni langa care ma simt bine. Cu care imi place sa ies, sa stau, cu care ma simt in largul meu. Oameni cu aceleasi (sau asemanatoare) gusturi/preferinte ca si mine. Posibil sa ramana prieteni mult timp.


3. Prietenii cei buni. Sunt oamenii care pot face parte din orice categorie de prieteni mai sus amintite. Numarul lor e redus, dar stii si simti ca iti sunt prieteni.


4. Prietenii ocazionali. Ii cunosti, ii stii, cu unii esti in relatii destul de bune chiar. Nu obisnuiesti sa iesi cu ei, dar daca se iveste ocazia, sunt acolo gata sa-ti sara in ajutor. Majoritatea.

( avem si o subcategorie aici. Genul de prieten ocazional cu care doar te saluti.)


5. Prietenii de-o noapte. (care nu au o neaparata legatura cu noaptea). Sunt oamenii pe care ii cunosc acum, stau cu ei, rad, glumesc, aberez, ma simt bine, si in urmatoarea zi nu mai stiu nimic de ei. Uneori nu pot fi numiti prieteni, dar mie imi place mult cum suna. Am sentimentul ca, impreuna cu cei de la 3., sunt singurii care nu te vor insela vreodata. Asta pentru ca nu stiu multe despre tine, ci doar strictul necesar pentru putin fun.




PS: Pe aceasta cale doresc sa le multumesc doar pentru ca exista: Mada, Oxi, Sergiu (aka Fluffy), Alex (cu tot cu sucul lui de portocale), Ancutsa, Dan (OCS, desi nu ma leaga nimic foarte personal de el), Sebi Cel Verde, Mioritza, Didi, Cezarica Fara Frica. :)

Sunday, August 26

Psst...


Nu am idee cum si prin ce mod...

Dar...

Eu am chef de iesit afara, pe aerul racoros de noapte de vara (cat inca mai este...) si de privit cele cateva stele pe care le pot privi. Asta din cauza numarului ridicat de imobile, dar deh...

Cam atat.

Tuesday, August 14

Va rog frumos, ridicati-mi o statuie !

Nu recent, mi-am dat seama in ce fel de tara traim. Urata. Ar fi cuvantul cel mai potrivit.

Si nu urata din punct de vedere peisagistic neaparat (desi nici asa nu stam grozav), ci din punct de vedere politic, economic, dar mai ales social.



O sa-mi exprim parerea din statutul meu de roman de mijloc. Eu, un simplu cetatean cu drepturi depline (probabil...), care face parte din generatia din jurul anului '89 & Co., unul din marii mici romani.



Si, cum si eu sunt om, deci un adevarat animal social, am drepturi, libertati, dorinte, idei, dar mai ales opinii. Proaste, gresite, eronate, fara sens si chiar misogine, sunt opiniile mele.

Nu vreau sa fiu important, nicidecum. (am impresia ca e destul de greu sa fii un om important in aceasta tara) Dar totusi, vreau sa ma simt important. Nu pentru tine, nu pentru Xulescu, nu pentru Cutarica. Pentru mine.

Meanwhile... sunt un om prea indiferent ca sa imi pese daca sunt sau nu important pentru altii.



Stiind toate astea, fara vlaga si secatuit de orice tip de chef de a fi cineva... Vreau sa fac ceva!


Pai.. daca atatia "oameni de cultura" si "de afaceri" si "de stat" din tarisoara asta sunt importanti.. eu de ce n-as fi ?!
Nu ii consider pe acesti oameni foarte presus de clasa de mijloc. Ei se considera astfel. Ba din contra, nu vreau sa se creada ca mi-as dori sa fiu in locul lor. Nici pe departe.
Dar vreau sa fac ceva! Nu stiu ce, dar ceva!
Altceva decat sa ma duc in mijlocul autostrazii si sa tip/urlu/atac/impusc/crizez (ok, am mers cam departe).
Sa fac ceva entru care sa ma consider, macar pentru o clipa, un om important.

Haideti sa facem ceva! Nu-i lasati pe astia sa ne conduca! Nu trebuie sa ne conformam unor reguli care exista doar pe hartie. Chiar nu e necesar. Suntem niste mari mici romani!
Trebuie sa fim marii mici romani!

Va rog frumos, ridicati-mi o statuie!
Dau bine la televizor, am si o mica declaratie...


Vreau o strada cu numele meu.



Saturday, August 11

Urban affair.


Ieri, am fost la cutreierat aiurea prin Constanta. Da, mare oras! Ca dimensiune... Mai ales daca iei fiecare straduta in parte. Pot sa zic ca toata ziua n-am facut altceva decat sa umblu prin soarele ambitios si caldura lesinanta, prin 3 sferturi de oras, aberand despre diverse (aberatii, fireste!) cu un prieten.




Si tare fain mai este orasul asta! Cum de nu mi-am dat seama pana acum ?!


Chiar daca, consider eu, sunt multe alte orase mai ~misto~ in tara asta, cu siguranta nu mi-ar placea sa stau in alta parte. Cel putin nu acum, in sezonul estival.


Deci, cum traversam Parcul Garii, m-am simtit (pentru prima data), aici in Constanta, ca in Bucuresti. Nu stiu de ce, poate agitatia specifica unei metropole era de vina. Sau poate doar aerul ala cald care te facea, vrei, nu vrei, sa iesi din casa intr-un parc. Si unde altundeva decat in Parcul Garii ?! Ai acolo tot ce-ti trebuie ca sa te simti ca-n capitala. Masini/ troleibuze/ autobuze care misuna neincetat, Gara fiind la o intersectie distantza, deci aglomeratie. Oameni de toate varstele, de la pubertate pana la varsta a treia, ciudati, batranei cumsecade, (Clubul Pensionarilor) si chiar si un santier in lucru plin de muncitori care te fluiera. (in cazul in care apartii sexului feminin, e ok. Mai grav e cand esti de partea opusa.)


Deci, cum sa nu te simti ca-n Bucuresti ?!


Orasul asta s-a schimbat. In unele locuri in bine, in altele in rau si in altele in si mai rau. Dar ne-am obisnuit cu el si cu siguranta o vom face si de data asta. In fiecare structura din el exista parca cate o amintire. O amintire ce ma va lega mereu de acest oras.


Intr-o buna si, recunosc, asteptata zi, voi pleca de aici, la facultate. Sigur imi va fi dor. De tot ce contine el. Fiecare banca din fiecare parc poarta parca o alta amintire. Si chiar si la indiferentza mea, nu pot ramane indiferenta, macar pentru o fractiune de secunda.



Orasul asta e special. Intotdeauna va avea ceva special.


Thursday, August 9

Rafturi.

(Nu ma intreba de ce am pus acest titlu.)

Inca o zi normala, inca o frustrare :)).

Astazi de dimineata, stateam si imi savuram paharul de Coca-Cola in fata monitorului, verificandu-mi mail-ul.

Da, chestia cu verificarea mail-ului a devenit o boala. Si tocmai imi stergeam mesajele spam-uri (care reprezinta 60%, daca nu mai mult, din nr. total de mesaje primite pe mail de un om conectat activ la Internet), cand vad un mesaj de la un vechi prieten, de care nu mai aflasem nimic in ultimul an si aproape ca il uitasem.

Initial, pentru o fractiune de secunda, am vrut sa sterg mail-ul, nick-ul nu-mi mai suna deloc cunoscut, deci spam! Ceva m-a indemnat totusi sa deschid mesajul. A fost ceva destul de strange, avand in vedere ca, timp in care citeam continutul, care era destul de pompos, nu-mi dadusem seama cine e expeditorul, desi tot ce scria acolo imi era foarte familiar. Spre finalul mesajului, vad niste nume foarte cunoscute, iar la semnatura, vad si numele lui. Si nu mica mi-a fost uimirea!

Aflasem asadar ca a iesit cu bine la BAC si ca se va muta in Bucuresti, student la Teatru. :).

Dar defapt nu asta e esenta acestui entry. Nu vreau sa va incarc memoria cu intamplarile mele stupide. Ideea e alta. De la evenimentul (da, pot sa-l numesc si asa!) de azi-dimineata, mi-a venit in cap o alta teorie:

Cat de usor uitam oamenii cu care nu mai tinem legatura!
De ce ?

Pentru ca noi oamenii suntem intr-o continua si ascendenta schimbare. Pe mine personal nu ma intereseaza acest lucru, am trait intotdeauna intr-un singur interval de timp: prezentul. (cred ca am sa postez un entry despre chestia asta) Dar stiu ca sunt multi aceia care nu pot s-o faca.



Revenind... Da, uitam oamenii cu care nu mai tinem legatura. Conform si zicalei "Ochii care nu se vad, se uita". Bolnava zicala!
De ce zic asta ?! E un paradox. Un om cu care nu te vezi o perioada, nu e uitat. Nu-l uiti pe el, ci uiti de el. E o anumita diferenta. O diferenta de esenta.

Ah damn. Iar nu mai am timp sa scriu.

Raman insa la o intrebare, oricine care crede ca imi poate da un raspuns, sa o faca.

De ce unii oameni de care uitam, sunt adesea oameni care au fost candva indispensabili (eu un cuvant cam pretentios) pentru noi ?

Wednesday, August 8

Timpul trece ?!


Timpul trece.


Noi suntem victimele timpului.


Da, adevarat. Dar si timpul este victima noastra. Pai cum ?! Pai uite asa. Timpul ne omoara. Dar, undeva de cealalta parte, noi omoram timpul. Fie ca e vorba de timpul nostru sau de al altcuiva, il omoram.


Nu v-as spune toate aceste shituri daca n-as fi ferm convins ca aveti parte de ele.


Adica... legea e chiar foarte simpla. Stam degeaba, pierdem vremea aiurea, si acuzam pe altii ca ne plictisim. Pai la asa o atitudine, avem si pretentia de a nu ne plictisi ?! Si astfel facem anumite lucruri care, speram noi, ne vor scoate din starea oarecum molesitoare de plictiseala. Bineinteles lucruri care ucid timpul.


Timpul trece. Mai e nevoie sa-l mai fortam si noi ?


Va veni o vreme (da... va veni!) cand n-o sa mai avem timp. Exact, o sa tanjim dupa timpul pe care l-am pierdut. Si o sa ne cam para rau si chiar o sa regretam ca am pierdut timpul intr-o asemenea masura. O sa ne dam seama ca n-am realizat nimic.


Vom avea nevoie de timp!


Dar ce zic eu... Eu, care nu pierd nicio ocazie de a ma plictisi. Nicio ocazie de a pierde timpul foarte aiurea.


Timpul trece.

Monday, August 6

O zi perfecta.


Cum toate posturile mele s-ar putea sa para destul de puerile si neinteresante, m-am gandit sa mai postez si astazi ceva care sa intre la aceasta categorie.
Ideea de "perfect" nu exista. Stim cu totii asta, dar nu ne place s-o recunoastem. Ne place sa credem ca putem atinge perfectiunea, care de fapt, nu exista.
Ce am sa scriu in continuare nu ma prezinta pe mine, sau pe tine, in rolul principal. Ci poate pe romanul clasic contemporan (suna straniu..), crescut la oras, care a invatat de mic cum e cu toata treaba asta de mascarici urban.
Si cum niciun lucru nu poate exista armonios fara o extrema, bineinteles ca si perfectiunea o are pe'a ei: s-o numim simplu imperfectiune. Undeva intre perfectiune si imperfectiune, se afla normalul. Banalul. Obisnuitul. Or whatever. Si hai sa vedem un prototip de zi obisnuita din viata mascariciului urban:

Ziua obisnuita.
1. Dimineata zilei obisnuite.
Te trezesti foarte tarziu. Tragi adanc aer in piept. Te ineci cu fumul de la centrala, si tusesti de la mirosul de aer infect si poluat al peisajului urban. Deschizi mai mult geamul si primul sunet pe care il auzi provine de la motorul daciei vecinului tau de deasupra, care nu te lasa sa dormi si care noapte de noapte bocane si ciocane in podea pe ritmuri de manele. Te uiti la ceas. Nu-ti vine sa crezi cat e de tarziu. Dar, nu te mai miri, nu e prima oara. Acum te gandesti la ce mai ai de facut si astazi, unde trebuie sa mai fii, cu cine trebuie sa te mai vezi, ce rol trebuie sa mai joci. Da, e o alta zi obisnuita. Din nou.
2. Dup-amiaza zilei obisnuite.
Mananci in graba chipsurile care au mai ramas de seara trecuta. Te imbraci rapid si cu grija, ca nu cumva sa fii etichetat gresit, ca intotdeauna dealtfel. Si iesi afara. Te izbeste duhoarea molesitoare de primavara prafuita. Ridici capul sus si cobori pe strada. Mergi pe aceeasi strada, pe acelasi drum, strabati aceeasi cale, te indrepti spre acelasi loc: metroul. In cale nu-ti ies decat aceeasi oameni cu aceleasi expresii plictisite si amortite pe fatza. Nimic nu e nou. Nimic nu s-a schimbat. E acelasi oras. Esti inca acelasi om.
O masina te claxoneaza. Iar ai traversat neregulamentar. Ajungi la statia de metrou. Acolo oamenii alearga frenetic si bezmetic sa prinda cate un loc in metrouri. Ai vrea si tu sa te grabesti, dar ceva in tine nu poate. Urci in acelasi metrou murdar de ani. Nu stai jos, pentru ca din nou nu ai fost indeajuns de rapid. Te bucuri insa de inghesuiala plina de mirosuri ciudate si de respiratiile acelorasi oameni. Cobori din metrou. Te opresti un moment si te zgaiesti la graf-ul dat in coltul zidului. Ceva acolo iti transmite un mesaj evident. Dar nu conteaza. Iesi din subteran. Blocuri imense si prafuite te saluta. La capatul strazii, acelasi cersetor iti implora mila. Ii lasi doi banuti, ca in fiecare zi. Da, ai facut o fapta buna, si astazi. Probabil singura fapta buna pe care o mai faci. Brusc, iti amintesti ce cauti tu defapt in multime. Te indrepti grabit spre scoala.
Stii ca urmeaza 6 ore in care ai fi sperat sa mai inveti cate ceva, dar de care esti ferm convins ca n-are sa fie asa. Trec 6 ore plictisitare si aberante. Iesi cu aceiasi prieteni pe care-i sti de ani buni in acelasi pub. Comanzi acelasi fel de mancare. Bei aceeasi bautura. Vorbesti aceeasi vorba. Vezi aceeasi oameni. Esti in acelasi element.
Totul e la fel cum era si ieri si cum speri sa nu fie si maine.
3. Seara zilei obisnuite.
Se face seara. Iesi din nou pe sosea. Meditezi la ritmul alert al acelui sfarsit de zi obisnuita. N-ai realizat nimic nici astazi. Nu e nimic. E normal. Te indrepti spre casa. In drum te mai opresti la vreun magazin, tanjesti dupa ceva ca un copil dupa o jucarie noua, dar te retragi incet.
Ajungi acasa. Aprinzi televizorul si urmaresti ultimele reclame difuzate. Nici nu mai tii minte de cand n-ai mai vizionat un film bun. Te gandesti apoi la viata prospera a altor oameni. "Cum ar fi de-as trai ca ei?" te intrebi. Dar te trezesti imediat. Aprinzi calculatorul. Iti verifici mailbox-ul. Nimeni nu ti-a scris. Nici ca te asteptai la ceva. Iti indesi castile pe urechi si dai drumul la muzica, singura prietena care te mai intelege. Nu adormi, pt ca stii ca ti-e greu sa te trezesti.

[de astfel de zile obisnuite avem parte cu totii. mai mult sau mai putin diferit]
Ziua perfecta.
1. Dimineata zilei perfecte.
Te trezesti mai devreme ca niciodata. Tragi adanc aer in piept si simti o revigorare trupeasca si nu numai. Deschizi geamul mai mult si primul sunet pe care-l auzi e ciripitul vesel al unor pasarele indragostite de viata. Nici nu te uiti la ceas. Azi nu te gandesti la nimic. Nici la ce mai ai de facut, nici la cu cine trebuie sa te mai vezi. azi nu ai nicio obligatie personala. Da, azi e o zi perfecta.
2. Dup-amiaza zilei perfecte.
Nu mananci nimic. Te imbraci incet si dezordonat. Si iesi afara. Razele unui soare maiestuos te lovesc direct in fatza. E placut. Cobori pe strada. Astazi nu mai vrei sa mergi pe acelasi drum, pe aceeasi strada, aceeasi cale, spre acelasi loc.
Te indrepti spre bulevard. Vezi oameni fara griji, bunicute cu nepoteii lor si batranei ce-si plimba cainii. Azi ceva e nou. Ceva s-a schimbat. E acelasi oras, dar tu nu mai esti acelasi om.
Ajungi insa la capatul strazii unde te asteapta acelasi cersetor care iti implora mila. Nu-i mai pui aceiasi 2 banuti, ci iti golesti jumatate din portofel, stiind ca e agoniseala ta pe o luna. Ai facut o fapta mai buna. Probabil cea mai buna dintre toate in ultima vreme. Brusc, iti amintesti ce cauti tu din nou in multime. Dar nu te mai indrepti spre scoala. Astazi nu ai chef. Te duci insa spre parc. Stii ca urmeaza 6 ore de stat intins pe iarba, de privit la nori si de ascultat povestile unor oameni trecuti de varsta a treia despre politica si vreme.
Trec 6 ore linistite si perfecte. Nu mai iesi cu aceiasi prieteni pe care-i sti de ani buni, in acelasi pub. Te duci pe o terasa. Nu mai comanzi acelasi fel de mancare. Nu mai bei aceeasi bautura. Nu mai vorbesti aceeasi vorba, si nici nu mai vezi aceeasi oameni, esti intr-un alt element. Nimic nu mai e la fel cum era ieri si speri ca si maine sa fie la fel.
3. Seara zilei perfecte.
Se face seara. Iesi din nou pe aceeasi sosea. Meditezi la ritmul alert al acelui sfarsit de zi perfecta. Te asezi pe o balustrada si privesti la fetzele oamenilor pline de griji. Te intrebi de ce-or fi atat de necajiti. Viata e frumoasa. Te gandesti ca in sfarsit azi ai realizat ceva. Astazi e ceva important.
Te indrepti spre casa. Ajuns in scara blocului, vecinul manelist iti marturiseste cat de misto a fost ultimul concert al trupei tale preferate, si cat de bine canti tu la chitara. Zambesti. Intri in casa. Nu aprinzi televizorul. Nici calculatorul.
Azi nu te intereseaza ultimele reclame, nici mailboxul. Azi nu te mai gandesti la viata prospera a nimanui. Astazi contezi doar tu. Te intinzi pe podea, cu lumina aprinsa., fara sa te gandesti la nimic. Becul se arde. Te amuza. Azi a fost ceva special.

A se lua in considerare: aceste povestiri sunt prototipuri.


Thursday, August 2

Elemente surpriza. Oare ?!

Azi mi-a venit in cap o intrebare ridicola: de ce suntem atat de prosti ? Intrebare care, de regula, mi-am mai pus-o de nenumarate ori.
Tin sa mentionez ca in urmatoarele randuri ma voi referi strict la ceea ce vad eu, deci la mediul meu. Ceea ce nu inseamna ca oricine, de oriunde altundeva, ar reprezenta o exceptie.
Noi suntem prosti.
Si cand spun "prost" nu ma refer la scoala, sau la cultura generala, sau la cultura muzicala sau whatever. nicidecum. Suntem prosti prin simplul fapt ca deseori facem lucruri pe care nu stim de ce le facem. Spunem lucruri pe care nu stim de ce anume le spunem. Luam decizii proaste chiar si atunci cand avem la dispozitie atat timp, cat si situatii convenabile. Si spun "noi" pentru ca nu, nu vreau sa incerc sa ma exclud. Da, in conditiile acestea, sunt un om prost. Dar macar eu recunosc. Si cineva spunea odata "Si ca sa-ti dai seama ca esti prost iti trebuie putina minte". Si mare dreptate avea! Dar bun, sa lasam asta.
Hai sa luam cateva exemple de prostie dintr-o sfera mult cunoscuta noua: HI5-ul. Primul mare semn este ca Hi5-ul a devenit, de ceva vreme, locul pentru dating a multor persoane. Oriunde te uiti, vezi copilasi pe care taticu ii rasfata si care pierd timpul prin cluburi selecte cu multa bautura aleasa si fetitze (sau baietei, nu discriminam!) . Dar ideea asta a fost dezbatuta in alt blog entry, si nu mai reluam.
Revenind... Commenturile de pe Hi5 au devenit infecte. Nu ele cat cei care le scriu. Clasicul "nice pic" e foarte demodat. Chiar depasit. Cata minte sa ai sa dai astfel de comment la o poza?! Daca doar atata lucru iti transmite tie o poza, inseamna ca spiritul tau critic e la pamant.
Tot la fel de des intalnit e si commentul oarecum cu alura comunista gen "emo" sau "cool" sau "hippie" sau "heavy!" sau.. sau.. sau.. Adica, de ce sa dai un comment format dintr-un cuvant care nici macar nu e cuvant ? "emo". Chiar atat de superficiali am ajuns incat sa etichetam pe oricine dupa un tricou sau dupa o freza ? Adica vrei sa-i pui elegant o eticheta, si sa-l pui frumos in raft, ca sa stii de unde sa-l iei ? Patetic.. Dar ok, iar deviam. Ceva cu adevarat stresant, cu privire la commenturile la poze, sunt acele mesaje "nice pic, bla bla... te astept cu un comment si pe la mine". Mai oamenilor, get a life! Commenturile, ca si nr de vizitatori, pe Hi5 nu sunt totul. Imi pare rau ca va stric lumea si ca va cobor de pe norisorul vostru dar... noi cu totii avem o viata! Traiti-o!
Si, apropo de asta, ar fi multe de zis.
Alta mare problema e cu pozele de pe hi5. Frustratele care-si pun poze cu sani, fund, si alte parti ale corpului dezgolite. Mai grav e cand si le pun ca primary photo. Adica, in locul unde ar trebui sa fie poza cu fatza, noi vedem o poza cu un fund. Dragutz... Mai nou, chestia e valabila si la baieti. Traim intr-o tara foarte ciudata. Mai rau e cand nu-ti dai seama pe parcurs si observi asta dintr-o data.
Ah era sa uit... mai nou, tot pe HI5, am mai obervat ceva care de ceva timp ma calca pe nervi. Mesajele spamuri, cunoscute si ca mass-uri. Totul a inceput cu ideea oarecum tampita a unora care si-au dat seama ca pot folosi serviciul "Scraps" pentru a anunta ceilalti useri ce poze si-au mai pus, ce update-uri au mai facut etc. Si au inceput cu invazia mass-urilor. Asta pe de-o parte. Pe de cealalta parte, vin cei care vor sa fie scutiti de mass-uri si lanseaza campanii anti. De aici primim mesaje in cantitati industriale in casuta de inbox, astfel ca noi nu mai stim daca cineva ne scrie noua personal sau doar trimite un spam de rahat. ( ca o paranteza, pentru cei stresati, incercati block user, ai nevoie numai de rabdare ;) )
Ca o concluzie, pentru ca vreau sa inchei, am ceva de vazut la TV si deja am pierdut, Suntem Prosti! Adica dupa cum bine puteti observa, multi dintre cei care au prioritatea la Internet n-ar trebui s-o aiba. Sunteti prosti pentru ca nu stiti de ce faceti asta. Nu stiti cu ce va ajuta sa trimiteti un mesaj idiot sau un comment inutil. Pentru ca, sa nu credeti ca pe mine, sau pe X, sau pe Y, ne-ar interesa in vreun fel ce credeti voi despre poza asta. Nu frate, nu ma intereseaza. Nu-mi pasa. N-am nevoie de parerea ta. Daca tie o poza ti se pare emo, nestiind bineinteles ce inseamna emo, si simti nevoia s-o spui, spune-o. Dar spune-o pentru tine. Pentru ca pe mine n-ai sa ma schimbi oricum.Dar am deviat de la subiect destul.
....


Pentru moment, ma intorc la ale mele. Si atat de bine ma simt cand maine dimineata am sa-mi vad mesaje cu "ce blog entry de prost gust". Hai, Voie Buna.